Primavara…in urma cu vreo 6-7 ani…

Isi simtea picioarele impleticindu-se pe sfintele scari
“nu mai e mult…zicea…inca putzin efort” simtzea cum lumea se invarte in timp ce isi dadea ultimile puteri in a-si atinge scopul. Se tzinea de peretele din lemn vechi, usor umed, ce mirosea a tamaie proaspata. Alunecase. Se gasise ingenuncheat in fatza scandurilor ce aveau sa-i foloseasca in a-si in deplini dorintza suprema…le-a dat cu fortza ce i-a mai ramas la o parte… “e locul potrivit” si-a zis cu zambetul pe buze…
sticla ce o avea in mana avea sa-i serveasca ca “afrodisiac” cum ii placea sa-i zica singurei “fiintze” ce i-a ramas mereu fidela. Se uita spre micul tavan pictat si milioane d intrebari ii treceau prin minte. se auzi cineva! A tras repede scandurile cum au fost si a ascultat… noaptea se lasa sufacanta peste mizerabilul targ de provincie, era mesagerul infernal al diavolului!

Ce mireasma de primavara, magnoliile din fatza primariei dadeau acestui oras infect o aura angelica. slujba a inceput ca de obicei dimineatza devreme.toata lumea era prezenta mai putin Marcel…sau Marcu? Cine mai stie cum l-a chemat pe cantorul bisericii in vremea aceea? Toata lumea stia insa ca era un impatimit al bauturii. Sa fie din cauza depravatei sale sotii? O viatza mizera ce facea parte din targ? Nu stiu sa va spun exact.
Pana si parintele credea ca a adormit iar prin vreo carciuma asa ca incepuse slujba fara el.
Si ce slujba! Corul isi facea prezentza remarcata,atatea voci unite parka miraculous intr-una, atat de evlavios, divin! Erau ca o ceata de ingeri coborata in mijlocul pacatosilor.
La sfarsitul predicii toata lumea laudase pe parinte “ce slujba minunata” ziceau unii, “cat d frumos a predicat!” ziceau altii.
Si zilele treceau fara nici un sens,doar biserica parea sa prospere… dar cantorul tot n a aparut.
Au mers cu totii la politie sa declare disparitia sa, au inceput sa-l caute prin oras, rude, au trecut prin padure si in final aparea ipoteza ca s-ar fi innecat…au mers si au scotocit fundul Crisului Negru pe intreaga portiune ce se limita intre dig si statia de epurare, iar dupa o saptamana …NIMIC…nu au gasit nimic!
Era din nou duminica, iar cantorul tot n era d gasit. Parintele n se simtzea bine in zilele acelea,dar slujba tot trebuia tzinuta. Dupa indelugate ritualuri, era vremea corului d a canta iar ca un inger dn ceata Domnului,cand… un miros oribil se simtzea din ce in ce mai tare ca intr-un creshcendo de Beethoven, trezind dezgustul tuturor celor prezenti in biserica. Parintele era ingrozitor d palid, femeile leshinau, slujba parea din ce in ce mai lunga, agasanta si fara de final. Dragutza predica, dar mirosul nu permitea acum un compliment mai frumos ca acesta. Cand toata lumea a iesit, au inceput sa cerceteze provenientza mirosului insuportabil. Tot d la intrare pana la altar si nu s-a gasit nimik, au mers in locul pentru cor…”Doamne ce miros!” 3 scanduri erau parka aiurea puse…de acolo venea mirosul… au incercat sa le scoata, iar cand au reusit sa o scoata pe prima d la locul ei groaza se citea in ochii preotului…
In mai putin de 10 minute locul era impanzit de politie. Privelistea ce o aveau acum politzistii era un ape care nu iti doresti sa o vezi in fiecare zi… alb scarbos era tenul mortului brunet, obrajii ii erau supti, ochii-i fara viatza priveau atzintiti spre tavanul cu picture aproape stearsa, in mana sa tzinea o sticla d alcool, hainele ii erau zdrentzuite si murdare…mizeria parka-i intrase in oase…victima? …
Cantorul bisericii…
S-a scris mult prin ziare despre moartea lui, lumea vorbea numai despre asta. Se zice ca din cauza vietzii sale mizere, ne-ntzelegerea sa cu sotzia lui, copii sai care aveau la cina doar saracie pura, si in special iubirea sa pentru religia sa (alcoolul) a dus la moarea acestuia.
Multe s-au intamplat d la inmormantarea sa. Pastorul era din ce in ce mai bolnav, iar corul n mai era atat de divin ca alta data, vaduva cultiva in sufletul ei numai si numai depresie, copii…cine stie c viitor au avut… cat zbucium interior, cata deteriorare sufleteasca, ce impact asupra vietii monotone a targului de provincie…
Mit al zilelor noastre… sau cruntul adevar?